Recenzie la cartea Ziua zero, de David Baldacci
Ultima dintr-o serie de șase cărți, una mai captivantă decât cealaltă, Ziua zero ni-l relevă pe David Baldacci în toată puterea de autor care știe regulile lecturii pentru copii. Este un roman al aventurii care dă fiori și face parte dintr-o linie care s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare. De unde și de ce acest succes?
Autorul a înțeles în primul rând regula simplității. Eroii Amy și Dan Cahill își dau seam că efiorturile lor de a-i salva pe membrii familiei din mâinile răufăcătorilor Vesper nu au dat roade. Mai mult, liderul acestora, Vesper One, este decis să nu se dea în lături de la nimic pentru a pune mâna pe întreaga lume – beția puterii naște monștri, ca de fiecare dată. Și asta pentru că ambițiile maleficului implică milioane de victime, inclusiv ostaticii între care se află și cei dragi singurilor doi oameni care pot opri masacrul – Amy și Dan. Tânărul a muncit mult și în secret pentru a realiza un ser puternic care să-l ajute în lupta pentru salvarea tuturor; nu știe cum îl va afecta, ar putea chiar muri, dar este totul sau nimic – își injectează serul… Două minute mai tâziu, sora lui intră și îl anunță că a aruncat adevăratul conținut și că în seringă era doar apă. O dată în plus, omenirea se bazează pe oameni cu puteri obișnuite care înfruntă nu doar forțe malefice disproporționat de mari, dar și temerile vizavi de propriile limitări. În aceste condiții, „Ziua zero” este, înainte de toate, o poveste a curajului.
Așadar, misiune de salvare personală care devine una universală. Și contra cronometru, întrucât Vesper One are de gând ca la un anume moment fix să dea drumul mașinăriei pregătite pentru Ziua zero.
Tinerii cititori sunt provocați la o călătorie în ritm alert, cu aventuri nemaiauzite și nemaiimaginate, pe fundalul etern al luptei binelui împotriva răului și al felului în care în cele mai multe cazuri (și mai ales în ficțiune…) marile ambiții sinistre sunt zădărnicite de luptători ai luminii care la final nu primesc nimic material în schimb. Pagină cu pagină, complotul ține auditoriul cu răsuflarea tăiată și nu este de mirare că „Ziua zero” trece din mână în mână cu atâta aplomb.
Vezi aici mai multe promotii la carti
Un alt ingredient al succesului este abilitatea autorului de a menține captivante și vii personajele, chiar dacă povestea în sine este mai mult decât efervescentă. Nimic nu este neglijat în acest ansamblu de aventură construită parcă special pentru a pune în valoare faptul că (uneori) cei buni (mai și) înving.
Nu în ultimul rând, Baldacci a fost foarte atent la tendințele momentului, implicând lumea virtuală în aventurile seriei din care face parte „Ziua zero” – a creat împreună cu editorii o călătorie virtuală în povestea sa, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie Americană. „Istoria și cărțile… ce combinație poate fi mai bună? Fiecare în parte distrează și educă”, spune Baldacci.