Recenzie la cartea Jocul cu mărgele de sticlă, de Hermann Hesse

jocul-cu-margele-de-sticlaPentru cei ce sunt în căutarea unei cărţi care să-i facă să-şi audă rotiţele minţii învârtindu-se în ritmul inimii, o recomandare călduroasă din partea literaturii universale este Herman Hesse, cu un accent special pe Jocul cu mărgele de sticlă, „cartea cărţilor” scriitorului, poetului şi pictorului german de renume mondial.

Cumpara cartea cu reducere

Această din urmă nuvelă de dimensiuni mari este o viziune despre un loc numit Castalia, comunitate izolată a artelor. Este un soi de ordin în care ajung câte puţini din fiecare generaţie de băieţi educaţi la un internat numit Waldzell (restul pleacă spre afaceri sau război…). Unul dintre aceşti aleşi este Joseph Knecht, iar Hesse imaginează drumul lui de la statutul de elev la locul suprem în cadrul ordinului castalienilor: titlul de Magister Ludi.

Până acolo, trebuie să câştige în competiţii despre ştiinţă, artă, muzică, literatură, istorie. Întrecerea, numită Jocul cu mărgele de sticlă, are reguli vagi, complexe şi singura certitudine pe care o are cititorul este că se află în faţa unuia dintre cele mai frumoase şi provocatoare jocuri. Atingerea stării supreme este în final accederea către perfecţiune şi senzaţia superbei interconectivităţi a tuturor lucrurilor.

Călătoria pe care o propune Hesse într-o lume a ierarhiilor elitiste este deopotrivă una în interiorul tradiţiilor şi structurii unui ordin abstract şi în cea interioară a unui om dotat. Joseph Knecht are întreaga viaţă ordonată în conformitate cu trecutul, dar este provocat să câştige un joc al viitorului mental, pe care îl poate construi singur dacă se va dovedi suficient de performant şi de pregătit. Este limpede că autorul a urmărit un soi de personificare a imaginaţiei umane, găsind „răspunsul” sub forma unui joc complicat. Şi, pentru că surprizele îşi au rostul lor chiar şi în cazul unor cărţi de o asemenea anvergură, să mai adăugăm că biografia lui Knecht este reconstituită după moartea lui de un sârguincios şi pompos elev al ordinului castalienilor. Aşadar, aflăm din spusele unui biograf că cel ce avea să ajungă în fruntea organizaţiei fusese un orfan ajuns sub aripa profesorilor din Castalia şi care în timp poartă discuţii extrem de interesante cu un coleg ce va sfârşi „afară”, în viaţa publică. Aceste dialoguri îi vor întări identitatea de castelian atunci când aflarea identităţii spirituale şi desluşirea drumului este o necesitate vitală pentru orice adolescent.

Ce se va întâmpla cu Knecht în următoarele decenii ale vieţii sale şi cum va reuşi să ajungă în fruntea castalienilor este o poveste pe care urmează s-o descoperiţi…

Vezi si ofertele de carti ieftine de la cele mai cunoscute librarii online.