Jurnal rusesc, de John Steinbeck
Primii ani ai Războiului Rece în Rusia sovietică au avut parte de una dintre cele mai precise înregistrări: cartea lui John Steinbeck, care a captat jurnalistic, alături de ilustraţiile realizate de fotograful Robert Capa, URSS din anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Realizată pe sistemul redării nepartizane, „povestind ceea ce am văzut, fără comentarii editoriale şi fără a trage concluzii despre lucruri neaprofundate suficient”, după cum o descrie însuşi autorul, lucrarea este un itinerariu într-o lume aflată sub domnia strictă a lui Stalin şi care constituie până azi poza perfectă a vieţii de fiecare zi a „popoarelor sovietice”, în oraşe şi în provincie, foarte asemănătoare, din multe puncte de vedere, cu a celorlalţi europeni.
Interesant de menţionat în primul rând este faptul că ruşii nu se temeau de dictatorul de la Moscova (deşi în mare parte erau perfect conştienţi că era vorba despre un regim totalitar) cât de izbucnirea unui nou război. Aceasta este una dintre cele mai puternice concluzii pe care le trage cititorul după lectura călătoriei lui Steinbeck la Moscova, Kiev, Stalingrad şi în Georgia sovietică. Dată fiind structura de reportaj, chiar de documentar, a cărţii, şi mai ales evitarea de către autor a oricăror întâlniri oficiale, „Jurnal rusesc” reuşeşte să fie exact ce sugerează titlul: o carte de o mare valoare istorică, scrisă „la firul ierbii”, acolo unde oamenii îşi duceau traiul zilnic din spatele titlurilor de ziare şi al rapoartelor oficiale.
„Ferestrele noastre dădeau peste imagini ale clădirilor de cărămidă prăbuşite, de ziduri de beton pulverizate şi de acele buruieni întunecate care întotdeauna răsar în locurile distruse”, notează Steinbeck despre Stalingrad. Şi totuşi, autorul a observat felul în care ruinele reveneau încet la viaţă, iar oamenii reîncepeau să muncească. Punctând viaţa femeilor, Steinbeck notează cu uimire felul în care, înainte de a da colţul unei străzi în drumul spre serviciu, o tânără şi-a plimbat un pieptăn prin păr: „Era îmbrăcată îngrijit şi, chiar dacă trăia într-un subsol, arăta bine, era feminină şi mândră. Nu înţelegeam… Era ceva straniu şi eroic”, relatează scriitorul.
Rusia povestită de Steinbeck in Jurnal rusesc este cea a unor oameni cutremuraţi de război, bombardaţi de lozinci, restricţionaţi în a se exprima. Dar oamenii rămân oameni în orice vremuri şi acolo, deasupra propagandei, la finalul tuturor conflictelor, viaţa găseşte întotdeauna o cale de a renaşte. Lui Steinbeck i-a reuşit pe deplin un demers care schimbă din temelii percepţia asupra adevăratului tablou al „sovieticilor”, acela din spatele politicii şi al conflictelor ideologice.